În funcție de modalitatea emiterii/răscumpărării unităților de fond

Fondurile deschise de investiții permit investitorilor să subscrie sau să răscumpere unități de fond zilnic, o dată pe zi.

Fondurile Închise de investiții permit investitorilor să subscrie sau să răscumpere unități de fond la intervale mai mari de timp (lunar, trimestrial sau chiar anual). Global Investing Fund permite investitorilor să cumpere sau să vândă unități de fond o dată la trei luni, în primele 5 zile lucrătoare ale lunilor februarie, mai, august și noiembrie.

Unele fondurile închise se tranzacționează la bursă, caz în care investitorii pot cumpăra sau vinde unități de fond pe parcursul ședinței de tranzacționare. În cazul unor astfel de fonduri, investitorul trebuie să acorde atenție ecartului dintre VUAN și prețul de piață, de regulă, pe piața locală majoritatea fondurilor se tranzacționează la discount față de valoarea unitară a activului net.

Fondurile tranzacționabile (Exchange Traded Funds) sunt fonduri deschise de investiții, care, potrivit legislatiei locale, au ca obiectiv replicarea cât mai precisă a structurii și performanței unui indice. Deși sunt listate la bursă, spre deosebire de fondurile închise, ecartul dintre preț și vuan este mult mai redus atât datorită prezenței unui market-maker, cât și mecanismului special de subscriere și răscumpărare. ETF BET Tradeville (TVBETETF) este singurul fond deschis tranzacționabil din Romania și are ca obiectiv replicarea structurii și a performanței indicelui BET.

În funcție de clasele de active în care investesc

Fonduri pe acțiuni. Investesc minim 85% din active în acțiuni. De regulă, pe perioade lungi de timp (10-20 ani) fondurile de acțiuni obțin randamente superioare depozitelor bancare. ETF BET Tradeville, este un fond tranzacționat la bursă ce investește în acțiuni și este administrat pasiv, administratorul respectând cu strictețe structura indicelui BET.

Fondurile monetare și de obligațiuni. Investesc în instrumente cu venit fix, depozite bancare, obligațiuni corporative și titluri de stat, respectând anumite criterii privind scadențele. Sunt recomandate pentru cei care caută să parcheze, pe perioade scurte de timp, disponibilitățile financiare sau investitorilor care nu au o toleranță ridicată la risc.

Fondurile mixte. Investesc atât în instrumente cu venit fix, cât și în acțiuni. În funcție de expunerea pe acțiuni, fondurile mixte se împart în: fonduri defensive (maxim 35% expunere pe acțiuni); fonduri echilibrate (între 35% și 65% expunere pe acțiuni); dinamice (minim 65% expunere pe acțiuni) și flexibile (între 0% și 100% expunere pe acțiuni).

asf_logoFondurile de investiții sunt autorizate și monitorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), iar activele lor sunt evaluate de Depozitarul Fondului, o instituție bancară care certifică valoarea unității de fond.