Hedge fund-urile au apărut pentru prima dată în 1949, în SUA și sunt recunoscute pentru flexibilitatea pe care managerul de fond o are în alocarea activelor. Managerii hedge fund-urilor investesc pe bursele de acțiuni, perechi valutare și de mărfuri din întreaga lume și caută să profite de dislocările care apar pe piețele financiare. Ca strategie investițională, fondul închis de investiții, Global Investing Fund, se apropie foarte mult de stilul global macro.

Vă prezentăm mai jos descrierea a două asemenea dislocări apărute pe piețele financiare în ultimii 25 de ani. Începem cu celebra lovitură pe care George Soros a dat-o Bancii Angliei în 1992 și continuăm cu o poveste mai recentă, începută în 2012, și care prezintă prima etapă de depreciere puternică a yenului japonez. Menționăm faptul că, spre sfârșitul lui 2014, a început al doilea val de depreciere a yenului, situație de care au profitat, în parte, și managerii Global Investing Fund.

George Soros și Banca Angliei.

Una dintre cele mai cunoscute lovituri din istoria hedge fund-urilor l-a adus în prim-plan pe George Soros, speculator specializat în oportunitați global-macro. În 1992, acesta a ințeles că desincronizarea dintre economiile europene avea să ducă la dezmembrarea mecanismului de stabilizare a cursurilor de schimb, un precursor al monedei euro. La începutul anilor ’90, ordinea monetara în Europa era construită în jurul băncii centrale a Germaniei, cu o ideologie severă de luptă contra inflației prin dobânzi ridicate, în timp ce majoritatea statelor europene se zbăteau în recesiune și ar fi avut nevoie de dobânzi scăzute. Angajamentul lor de a-și menține cursul de schimb într-un interval strâns, centrat pe marca germană, le forța să adopte politica monetară a Germaniei, însă Soros a anticipat că, la limită, autoritățile vor prefera să iasă din mecanismul de stabilizare pentru a-și salva economiile. Astfel, se prezenta oportunitatea de a vinde anticipat valutele mai slabe, pentru a paria pe deprecierea acestora. A ales să vândă lira sterlina (GBP), o valută în mod deosebit vulnerabilă, contra mărcii germane (DM), mărimea fondului său forțând Banca Angliei să-și cheltuie o bună parte din rezervele valutare pentru a-și apăra moneda. Atunci cand aceasta a cedat, devalorizând lira, Soros a marcat un profit de 1 miliard USD, cel mai mare încasat de un hedge fund până atunci.

Deprecierea yenului japonez

În ultimii ani, una dintre cele mai importante oportunități a fost cea de a miza pe o depreciere a yenului japonez (JPY). În 2012, yenul se afla la capătul a peste două decade și jumătate de apreciere aproape neîntreruptă, ceea ce punea o presiune formidabilă pe exportatorii locali și împinsese economia în deflație. Banca Japoniei coborâse de mult dobânzile la zero și cumpăra titluri de stat (relaxare cantitativă, așa-zisă „QE”) pentru a încuraja inflația, însă acționa timid și incremental. În toamna lui 2012, însă, Shinzo Abe, conducătorul principalului partid de opoziție, a câștigat alegerile anticipate pe platforma stimulării inflației, ceea ce implică disponibilitatea autorităților de a deprecia masiv yenul. Schimbarea politică a fost completată, câteva luni mai tarziu, de schimbarea conducerii Băncii Japoniei, iar noul guvernator, Haruhiko Kuroda, a livrat în aprilie 2013 o extensie fără precedent a QE-ului nipon cu scopul de a atinge o țintă nou-introdusă de inflatie. Consecința acestor măsuri a fost o depreciere semnificativă a yenului, cu 27% până în mai 2013, tendință speculată din plin de investitorii care au citit din timp semnalele telegrafiate de autorități.